Doctorul Mădălina Adam, profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, a fost suspendată din funcţie după ce a ajuns virală pe internet, a declarat pentru Aleph News purtătorul de cuvânt al UMFCD, Valentin Mateescu.

Într-un videoclip postat pe Youtube, profesoara a încercat, în timpul unui curs, să îşi impună titulatura printre studenţii săi. 

„Vă pretind, din acest moment, celor două grupe, sau cel puţin celor care nu vor să se înjosească, să mă numiţi doamna doctor Mădălina Adam” le-a transmis profesoara studenţilor. 

Cei care au participat la curs au încercat să îi facă pe plac, cu apelativele impuse de profesoară, însă fără succes. „Aici greşeşti profund şi sunt foarte jignită”, a mai spus Mădălina Adam.

Profesoara a încheiat cursul, ajungând la concluzia că „doamna doctor” este cea mai potrivită exprimare.

[embedded content]

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]