Vrei să pleci în vacanţă iarna asta? Agenţiile de turism au câteva variante unde poţi merge să îţi petreci concediul, dacă nu ţi l-ai luat deja din cauza restricţiilor. Printre destinaţiile care au scăpta de lista galbenă sunt Bulgaria şi Grecia, însă ai ocazia să mergi şi în destinaţii mai exotice, precum Tanzania.

Destinaţii de iarnă:

  • Bulgaria, Grecia, Turcia
  • Egipt
  • Croaţia, Macedonia
  • Portugalia
  • Tanzania

„A început să se vând iarna. Se vând destinaţii exotice acolo unde în general nu trebuie să ai test. Oamenii fug de test. Avem, sau s-a scos pe piaţă Tanzania, evident Grecia, Creta. Avem chartere care se fac din Bucureşti. Noi ne orientăm pe locaţii free Covid, unde nu trebuie în principal să faci test”, spune Alin Burcea, CEO Paralela 45.

„Turcia este o destinaţie de vacanţă foarte solicitată, mai ales Antalia. În acest moment operăm în continuare pe Antalia şi pe Egipt. Sunt zboruri charter săptămânale”, povesteşte şi Marius Berca, director operaţional Christian Tour.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]