Născut pe 9 ianuarie 1942, în Uiyreong, Coreea de Sud,  Lee Kun-Hee, a fost al treilea fiu al fondatorului grupului Samsung, Lee Byung-Chull, fiul unui bogat latifundiar care a fondat o companie comercială modestă, în urmă cu aproape 80 de ani. De la o afacere locală, el a reuşit să construiască un imperiu mondial. Grupul Samsung cuprinde de la modă, parcuri tematice şi asigurări la materiale avansate, servicii IT şi smartphone-uri şi televizoare.

Lee Kun- Hee a devenit preşedintele Samsung Group în perioada 1987-2008 şi în anul 2010. El a lucrat pentru Samsung aproape toată viaţa. El nu a fost ocolit nici de acuzaţii de corupţie  şi a demisionat în aprilie 2008, ca urmare a unui scandal cu fonduri obscure pentru Samsung, dar a revenit pe 24 martie 2010. 

Cu o avere netă estimată la 12,6 miliarde $, el şi familia sa sunt printre cei mai bogati oameni din lume în clasamentul Forbes. Averea sa o include şi pe cea a soţiei sale, Hong Ra-hee, fiica unui magnat mass-media, care a condus unul dintre cele mai mari ziare din ţară.

Lee Kun-Hee a murit la 78 de ani, în această dimineaţă. În ultimele momente, i-a fost alături şi preşedintele de facto al celei mai mari companii din Coreea de Sud, fiul său, Lee Jae-yong.

„Toţi cei de la Samsung vom preţui memoria sa şi suntem recunoscători pentru călătoria pe care am împărtăşit-o alături de el”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]