Imaginea articolului Un stadion de zeci de milioane de euro va fi construit într-un oraş mare din România

Un stadion de zeci de milioane de euro va fi construit într-un oraş mare din România

Un complex sportiv de 45 de milioane de euro va fi construit în Oradea. Studiul de fezabilitate a fost aprobat luni, în ultima şedinţa a Consiliului Local ales la alegerile din 2016.

Consilierii locali orădeni au aprobat în ultima şedinţă a legislativului local studiul de fezabilitate pentru realizarea noului stadion din Oradea. Este vorba despre un complex spectaculos, evaluat la peste 45 de milioane de euro, care va avea un stadion modern cu 16.000 de locuri, o piaţă de acces pietonal, parcare subterană de 150 de locuri şi un hotel cu zone de conferinţe şi spa.

Valoarea complexului sportiv este de peste 45 milioane euro, plus TVA, iar construcţia va fi ridicată pe strada Făgăraşului, între actualul amplasament al grădinii zoologice şi noua sală de sport aflată în construcţie.

Proiectul are nevoie de aprobarea comisiilor de specialitate ale Companiei Naţionale de Investiţii şi ale Ministerului Dezvoltării, astfel încât să se poată adopta hotărârea de guvern privind aprobarea indicatorilor acestei investiţii.

Autorităţile îşi propun ca până la finalul anului viitor să semneze contractul de execuţie pentru începerea lucrărilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]