Elicopterul SMURD de la Galaţi a zburat peste Prut pentru a salva viaţa unei persoane din Republica Moldova. Echipa medicală a fost solicitată de autorităţile moldovene pentru a salva viaţa unui tânăr aflat în stare gravă. Acesta a suferit arsuri de gradul II şi III pe 60% din suprafaţa corpului, fiind transportat de urgenţă, pe calea aerului, de la Taraclia la Chişinău, unde a fost internat la Centrul Republican de Leziuni Termice.

Pe parcursul zborului, tânărul a fost monitorizat şi asistat de echipa medicală din cadrul UPU-SMURD Galaţi.

De la începutul anului, elicopterele Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. au îndeplinit 20 de misiuni umanitare în sprijinul cetăţenilor Republicii Moldova.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]