Potrivit IPJ Botoşani, poliţiştii au fost sesizaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică despre izbucnirea unui conflict în localitatea Frumuşica, în care ar fi fost implicaţi mai mulţi tineri. Incidentul a avut loc pe stradă, în faţa casei unuia dintre tinerii implicaţi.

Conform primelor date ale poliţiştilor, un bărbat de 29 de ani ar fi înjunghiat cu un cuţit alţi trei tineri, în urma izbucnirii unui conflict spontan.

„Cercetările efectuate au stabilit că victimele se deplasaseră la domiciliul autorului cu intenţia de a purta discuţii cu o tânără care locuia la acesta, în scopul convingerii acesteia să renunţe la relaţia pe care o avea cu autorul. În împrejurările arătate, între autor şi victime a izbucnit un conflict spontan, pe fondul căruia s-a produs agresiunea”, au transmis poliţiştii.

Una dintre victime, un tânăr de 22 de ani, a murit, în urma leziunilor suferite, iar celelalte două au fost preluate de echipajele medicale şi duse la spital.

Suspectul în acest caz este în custodia poliţiştilor, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, pentru comiterea infracţiunilor de omor şi tentativă la omor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]