
Te anunţ că toate spitalele din Capitală au primit o solicitare din partea DSP Bucureşti în care li se cere să facă circuite pentru internarea pacienţilor care au Covid 19.
Motivaţia acestei cereri este numărul insuficient de paturi existente în spitalele Covid din Capitală: Institutul Matei Balş, Spitalul Victor Babeş, Spitalul Colentina, Spitalul Judeţean Ilfov. Oana Nicolescu, directorul DSP Bucureşti îţi spune ce strategie a gândit:
Dr. Oana Nicolescu, şefa DSP Bucureşti: O să vă explic la ce ne-am gândit: fiecare spital în parte are izolatorul, pacientul suspect ajunge la nivelul izolatorului, dacă rezultatul era pozitiv automat era direcţionat către un spital Covid, dorim ca acest lucru să nu se mai întâmple, ci pacientul diagnosticat pozitiv să poată să rămână şi să fie supravegheat în spitalul respectiv
Dr. Oana Nicolescu spune că acum aşteapă răspunsul spitalelor, pentru a vedea câte dintre ele pot asigura aceste circuite separate.
Dr. Oana Nicolescu, şefa DSP Bucureşti: După cum vedeţi numărul de îmbolnăviri a început să crească, motiv pentru care trebuie să gândim în avans măsuri. Mergem pe ideea că dacă există o mică problemă ( n.r. dacă un spital nu poate face circuite Covid) de abordare, putem să susţinem medicul epidemiolog pentru a găsi şi pentru spitalul respectiv o soluţie
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].