Eugen Iancu a scris, pe Facebook, faptul că de 5 ani le spune politicienilor şi medicilor că trebuie să schimbe sistemul medical, însă nu s-a schimbat nimic.

„Le spun că de Colectiv nu vor scăpa nici peste 20 de ani. Iar ei, fie miniştri sau secretari de stat, manageri de spital sau profesori şefi de secţie, se uită la mine ca la un om cu o traumă care va dispărea in uitare, undeva. Au trecut 5 ani şi povestea se repetă, Colectiv este din nou cu noi”, spune Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru Iancu, mort în incendiul de la Colectiv, în spital, la trei săptămâni de la tragedie.

Eugen Iancu spune că tragedia s-a repetat la ATI Piatra Neamţ la fel ca la Colectiv „ca rezultat la nepăsării, corupţiei, lipsei de asumare”.

„De ce se întâmplă asta? Simplu, pentru că toţi cred că la Colectiv a fost o întâmplare nefericită. Nu domnilor, Colectiv a fost rezultatul nepăsării, corupţiei, lipsei de asumare, lipsei de exerciţiu, lipsei prevenţiei, hoţiei, ticăloşiei voastre. Nu aţi schimbat nimic si iată, focul loveşte din nou, moartea îşi ia din nou tributul”, mai spune Eugen Iancu.

Un supravieţuitor al incendiului din Colectiv i-a cerut, sâmbătă seara, demisia lui Tătaru pentru că ar fi minţit legat de un ordin pentru transferul pacienţilor în străinătate. 

În urma incendiului de la secţia de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Judeţean Piatra Neamţ au murit 10 pacienţi şi 7 persoane au fost rănite, între care şi medicul de gardă Cătălin Denciu, care a încercat să îşi salveze pacienţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]