Imaginea articolului Spitale pline şi medici epuizaţi. Medicul Voichiţa Lăzureanu spune că bolnavii nu mai pot fi îngrijiţi cum trebuie

Spitale pline şi medici epuizaţi. Medicul Voichiţa Lăzureanu spune că bolnavii nu mai pot fi îngrijiţi cum trebuie

Ştii deja că dacă eşti asimptomatic, dar ai coronavirus, tot trebuie să mergi la spital. Este o modificare legislativă care duce la aglomerarea saloanelor.

  • În Timiş, au fost raportate 155 de cazuri noi
  • În ultima lună au fost 2.055 de infectări cu coronavirus
  • La Spitalul Victor Babeş din Timişoara sunt 120 de locuri
  • 95% din paturile pentru COVID sunt ocupate
  • În secţiile de coronavirus sunt 25 de medic

Adelina Marinescu este doctor infecţionist la Spitalul Victor Babeş din Timişoara. Chiar de la începutul pandemiei are grijă de bolnavii cu COVID-19, dar niciodată nu a văzut scene ca acum: cozi de ambulanţe pline cu pacienţi asimptomatici.

Bolnavii ajung în corturi, unul lângă altul, cum au stat şi în ambulanţă. Sunt consultaţi, iar cei cu comorbidităţi trebuie să facă şi radiografie sau CT, apoi, sunt trimişi înapoi acasă, tot cu ambulanţa.

Voichiţa Lăzureanu critică această decizie care aglomerează spitalele şi îngreunează actul medical.

  • „Pacienţii care sunt pe secţii şi sunt forme moderate şi severe, unele chiar critice, din păcate nu mai beneficiază de aceeaşi calitate a actului medical, tocmai pentru că noi, ca resursă umană, suntem aceiaşi. Tot ăia suntem şi pe secţie şi la corturi.  Din păcate îngreunează foarte mult actul medical. Parte dintre medici trebuie să fie relocaţi la corturi, astfel încât să le acorde îngrijiri medicale, deşi nu au nevoie de îngrijiri medicale, aceşti pacienţi asimptomatici sau cu formă uşoară”, explică Voichiţa Lăzureanu – medic infecţionist, Spitalul Vicotr Babeş Timişoara

 

  • „Un pacient, aici, poate să stea între 4-8-10 ore. Stă destul de mult. De ce? Pentru că de cele mai multe ori, ambulanţele vin cu un flux masiv de pacienţi. Poate să vină 8-9-10 ambulanţe cu câte 10-15-20 de pacienţi odată”, arată Adelina Marinescu, medic infecţionist, Spitalul Victor Babeş Timişoara

 

  • „Mi se pare aberantă această măsură acum, în momentul în care transmiterea comunitară este masivă, să trimiţi către Clinicile de Boli Infecţioase, sau către diverse Spitale de Boli Infecţioase, toţi pacienţii pozitivi”, mai adaugă Lăzureanu. 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]