Imaginea articolului Solidaritate în pandemie. Un poliţist din Arad a donat de cinci ori plasmă

Solidaritate în pandemie. Un poliţist din Arad a donat de cinci ori plasmă

Potrivit IPJ Arad, poliţistul care a donat joi pentru a cincea oară plasmă lucrează în cadrul Poliţiei Municipiului Arad – Secţia 2 Rurală. Acesta crede că este datoria lui să îi ajute pe cei care au atâta nevoie de „lichidul salvator”.

„Cinci ore petrecute în ultimele 4 luni la Centrul de Transfuzie Sanguină Arad, câteva programări telefonice şi o bună disciplină a donatorului au făcut posibilă recoltarea şi validarea a 15 unităţi de plasmă salvatoare pentru cei internaţi în Secţiile de Terapie Intensivă. Bolnavii şi familiile acestora aduc mulţumiri pe această cale eroului necunoscut”, au transmis reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină Arad.

Conform IPJ Arad, nevoia de plasmă şi sânge este din ce în ce mai mare în această perioadă, astfel că poliţişti arădeni vor continua să doneze sânge şi plasmă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]