Cercetarea a abordat subiecte precum organizarea telemuncii, îngrijirea şi educaţia copiilor şi dezechilibrul de gen în munca domestică, mecanisme adoptate de oameni pentru a face faţă izolării, obiceiuri pe care oamenii doresc să le adopte sau păstreze în următoarele 12 luni.

Astfel s-a aflat că 76% din părinţii care au copii cu vârsta între 7 şi 17 ani sunt îngrijoraţi de efectul negativ pe care folosirea îndelungată a electronicelor l-ar putea avea asupra copiilor. De asemenea, a reieşit faptul că femeile se implică mai mult decât bărbaţii în îngrijirea şi educaţia copiilor.

49% din respondenţii care au copii cu vârsta mai mică de 18 ani declară că cei doi părinţi se implică în mod egal în îngrijirea şi educaţia acestora, iar 46% spun că mama copiilor este cea care se implică mai mult. Doar 5% sunt de părere că tatăl îşi dedică mai mult timp îngrijirii şi supravegherii copiilor.

Aproape două treimi dintre părinţi evaluează sistemul online prin care copilul lor învaţă ca fiind sub aşteptările lor 34% dintre părinţii care au copii de vârstă şcolară consideră metoda online este sub aşteptările lor, în timp ce 26% apreciază că este mult sub aşteptările lor. Doar 16% sunt de părere că sistemul online de predare este puţin sau mult peste ceea ce anticipau.

Mai mult de jumătate dintre părinţii intervievaţi spun că perioada din zi în care copilul lor învaţă online este foarte stresantă pentru ei, iar femeile se regăsesc în mai mare măsură în această afirmaţie decât bărbaţii.

Întrebaţi de ce ar avea nevoie pentru a le uşura efortul depus pentru educaţia creşterea copilului lor, cei mai mulţi părinţi (peste 40%) au declarat că ar dori ca şcolile să fie deschise şi în situaţii de criză.

Studiul a fost realizat în perioada 30 octombrie – 4 noiembrie de agenţia de cercetare de piaţă Wisemetry Research. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]