Administraţia Vladimir Putin a cerut, miercuri, regimului taliban din Afganistan să respecte angajamentele în domeniul drepturilor omului asumate în faţa comunităţii internaţionale şi să continue eforturile pentru crearea unui guvern de uniune naţională.

“Am transmis delegaţiei afgane că nu va exista nicio recunoaştere internaţională dacă nu vor începe să fie respectate cele mai multe dintre aşteptările comunităţii internaţionale în privinţa drepturilor omului şi a caracterului integrant al guvernului. Talibanii au dat asigurări că depun eforturi în acest sens şi sunt pe cale să amelioreze guvernarea şi drepturile omului. Vom vedea”, a declarat Zamir Kabulov, emisarul Kremlinului pentru Afganistan.

La Moscova a început miercuri o reuniune internaţională pe tema crizei din Afganistan, cu participarea unei delegaţii a regimului taliban de la Kabul şi a unor oficiali din Rusia, China, Pakistan şi Iran.

“Noi recunoaştem eforturile întreprinse pentru stabilizarea situaţiei politico-militare”, a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, citat de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Matin.

“Dar există riscul real ca activităţile teroriste şi traficul de droguri să se extindă în ţările vecine. Grupuri teroriste precum Stat Islamic şi Al-Qaida încearcă să profite de pe urma instabilităţii din Afganistan. Ne preocupă în mod special zona Asiei Centrale”, a avertizat Serghei Lavrov.

Ministrul rus de Externe a exprimat regret că Statele Unite nu au trimis nicio delegaţie la reuniunea de la Moscova şi a cerut mobilizarea comunităţii internaţionale pentru a oferi sprijin umanitar Afganistanului. “Suntem convinşi că a venit momentul ca membrii comunităţii internaţionale să se mobilizeze pentru a oferi asistenţă umanitară financiară şi economică Afganistanului”, a subliniat Serghei Lavrov.

Mişcarea talibanilor a preluat cu forţa puterea în Afganistan în luna august, în contextul deciziei SUA de retragere a trupelor occidentale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]