Groza că trebuie să mergi la toate instituţiile statului ca să îţi rezolvi un singur lucru, stând la cozi nesfârşite, s-ar putea să se termine. Autoritatea pentru Digitalizarea României a înfiinţat Consiliul Naţional pentru Transformare Digitală care are ca scop să aducă ţara noastră la acelaşi nivel cu ţările din Vestul Europei. Practic cu ajutorul firmelor de IT precum Google sau Microsoft, dar şi a universităţilor, consiliul urmăreşte digitalizarea tuturor instituţiilor statului.

„Se urmăreşte în primul rând partea de desenare a strategiilor naţionale de care avem nevoie în acest moment pentru accesarea diverselor surse de finanţare. Să vă dau un exemplu este necesar să venim cât mai curând cu o strategie naţională pe inteligenţă artificială pentru a putea accesa diverse oportunităţi care sunt pe masă. Apoi sunt tot felul de probleme legate de interoperabilitatea între instituţiile publice, partea aceasta de servicii digitale care să vină în sprijinul cetăţenilor, care să le dea ocazia să folosească tehnologia ca să îşi uşureze viaţa şi interacţiunea cu instituţiile statului”, spune Bianca Muntean, manager Transilvania IT Cluster .

„Noi ne oferim ca şi instituţie, ca şi program pilot de implementare pe platforma ghişeul.ro ca studenţii noştri să poată să îşi plătească toate taxele de şcolizare, facilitând accesul la educaţie. Noi sperăm să ne aducem aportul şi pe partea de cercetare, atât la nivel ştiinţific cât şi profesional în strategia de transformare digitală”, afirmă Dan Lazăr, prorector UBB Cluj.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]