
De mâine relaţia firmelor cu Fiscul revine la normalitate. Ştii deja că din martie unele firme din România au fost scutite de anumite datorii faţă de stat, din cauza crizei provocate de coronavirus. În această perioadă, companiile care nu şi-au plătit obligaţiile către fisc nu au fost sancţionate nici cu penalităţi, nici cu executare silită.
De marţi vor intra în vigoare popririle şi execuţiile silite, care erau în curs înainte de aplicarea acestor facilităţi fiscale. Dacă firmele nu vor avea banii respectivi, ar putea apela la eşalonarea la plată în varianta simplificată, propunere care a trecut în ultima săptămână prin Comisiile de Dialog şi Guvern. Asta ar însemna că firmele şi-ar putea plăti datoriile în rate, timp de 12 luni.
Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, a publicat pe Facebook câteva propuneri legate de această situaţie a firmelor. Specialiştii spun să aşteptăm, totuşi, publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial şi să nu ne amăgim cu ce vedem pe reţelele de socializare.
Valentina Saygo, consultant financiar: Trăim un moment în care aşteptăm ceva să se publice în Monitorul Oficial şi altceva declară ministrul Finanţelor. În sensul că a declarat, mă repet, pe social media, că ar putea prelungi aceste facilităţi de necalculare a penalităţilor şi dobânzilor de întârziere şi de executare nesilită. Ne putem aştepta la un blocaj financiar începând cu 26-27 octombrie. Dacă nu cumva, între timp, se prelungeşte starea de facilităţi fiscale. Urmează să intre în vigoare o eşalonare la plată simplificată pentru datoriile create, strânse de firmă către Fisc, în această perioadă de scutire.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].