Poliţia Capitalei a dat, în doar trei ore, amenzi de peste 7.000 de lei celor care au încălcat măsurile de distanţare fizică sau nu aveau măşti de protecţie.

Imaginea articolului Razie a poliţiştilor în Bucureşti. Amenzi de peste 7.000 de lei, în doar trei ore, pentru cei prinşi fără mască pe stradă

Amenzi de peste 7.000 de lei în doar trei ore, în Bucureşti

Miercuri, între orele 10:00-13:00, Secţia 5 Poliţie şi poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1 din cadrul Poliţiei Capitalei au desfăşurat o acţiune privind respectarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei.

Au fost legitimate mai multe persoane în Piaţa 16 Februarie şi au fost date zece sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 7.250 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020.

De asemenea, au fost realizate controale la 12 firme ce desfăşoară activităţi comerciale, fiind aplicat un număr de 4 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.500 lei şi confiscată suma de aproximativ 220 lei pentru nereguli descoperite în domeniul specific activităţilor de producţie, comerţ sau prestări de servicii.

Masca este obligatorie inclusiv pe stradă în Bucureşti începând din 20 octombrie, după ce Capitala a depăşit rata de 3 la mia de locuitori. Amenda pentru lipsa măştii variază între 500 şi 2.500 lei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]