
După victoria din derby-ul cu Tottenham, Liverpool venea cu moralul ridicat la maxim, mai ales că şi Jürgen Klopp a câştigat premiul pentru cel mai bun antrenor al anului din partea FIFA.
Liverpool a dominat partida, Palace reacţionând sporadic pe contraatac.
Marcatorii celor 7 goluri au fost Minamino (min. 3), Mane (min. 35), Firmino (min. 44 şi 68), Henderson (min. 52) şi Salah (min. 81 şi 84).
„Am controlat jocul şi am marcat goluri minunate. Băieţii sunt capabili de astfel de rezultate, dar nu se întâmplă asta în fiecare săptămână. Astăzi (sâmbătă – n.r.) a fost un declic. Aceasta este o perioadă foarte intensă, băieţii ar trebui să fie foarte mândri de asta. Ne luăm mâine o zi liberă, apoi ne pregătim pentru West Brom” a spus managerul Jürgen Klopp la conferinţa de presă de după meci, conform BBC Sports.
„Crăciunul va fi bun, dar sezonul nu este terminat, mai urmează câteva jocuri, dar vom fi pregătiţi”, a concluzionat germanul.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].