Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă instituie obligaţia analizării modului de desfăşurare a activităţii şi organizării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu.

Prin urmare, instituţiile publice şi private care nu permit telemunca, trebuie să implementeze un program de lucru pe mai multe grupe. În felul acesta se va evita supraaglomerarea transportului în comun.

„Prin măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc se prevede că, în situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu şi în vederea evitării aglomerării transportului public, instituţiile şi operatorii economici publici şi privaţi organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră. La nivelul Instituţiei Prefectului – Municipiul Bucureşti, s-a stabilit măsura ca funcţionarii instituţiei să înceapă programul de lucru, din data de 03.11.2020, de la ora 07.00, respectiv de la ora 09.00”, arată Prefectura.

Totodată, Comitetul a hotărât astăzi, începând cu ora 00:00, 3.11.2020, prelungirea cu 14 zile a măsurilor sanitare pentru judeţele în care incidenţa este mai mare de 3 la mia de locuitori.

Măsurile prevăzute sunt următoarele:

  • obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise;
  • interzicerea organizării şi desfăşurării activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte;
  • interzicerea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor;
  • activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi;
  • interzicerea activităţii cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;
  •  suspendarea temporă a activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă din unităţile de învăţământ, aplicându-se scenariul 3 (participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii on-line).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]