
Te aştepţi de câteva zile ca, oficial, Capitala să intre în scenariul roşu. Numai Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, nu a fost pregătit. De aceea, premierul Orban îl va demite. După ce Cojanu şi-a luat concediu de odihnă săptămâna trecută, duminică nu ştia cum stă Bucureştiul la numărul de cazuri. Până şi Iohannis l-a criticat.
El nu ne-a răspuns la telefon pentru un punct de vedere. Însă în locul lui ar putea veni Traian Berbeceanu, cel care a condus Brigada de Crimă Organizată din Alba. În 2007, el a fost numit poliţistul anului, însă apoi a avut dosar penal. Anul trecut, Orban l-a numit şef de cabinet, iar recent s-a înscris în PNL.
Întrebat dacă ia în calcul să-i ceară mandatul, Ludovic Orban răspunde: „V-am spus că facem o evaluare. Când avem o decizie de comunicat, o vom comunica.”
Klaus Iohannis, preşedintele României: „La nivelul Capitalei nu a existat un plan coerent, comunicat în termeni clari, astfel încât populaţia să fie pregătită şi să ştie la ce să se aştepte. Atitudinea Prefectului Capitalei şi modul în care acesta a reacţionat sunt inacceptabile şi nu trebuie să rămână fără urmări.”
[embedded content]
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]