Iniţiativa legislativă atacată la CCR are ca obiect de reglementare modificarea art.331şi art. 127 alin.(2) din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul creşterii valorii indicatorului social de referinţă de la 500 de lei la 1200 lei, precum şi reglementarea obligativităţii modificării anuale a acesteia, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de indicele prognozat al preţurilor de consum.

„Dispoziţiile Legii pentru modificarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă nu respectă reglementările de tehnică normativă în sensul în care reglementarea este impredictibilă şi contradictorie. Este încălcat art.1 alin.(3) din Constituţia României referitor la principiul securităţii juridice”, potrivit sesizării PNL.

Liberalii mai acuză că Legea nu indică sursa de finanţare.

Legea Legea pentru modificarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, care prevede majorarea valorii ISR, a fost adoptată pe 13 octombrie de Camera Deputaţilor cu 167 voturi „pentru”, 91 voturi „contra” şi 5 abţineri.

Pe baza ISR se calculează diverse beneficii sociale, printre care ajutorul pentru şomaj, sprijinul pentru persoanele cu dizabilităţi, venitul minim garantat şi alocaţia pentru susţinerea familiei.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]