
„Este un proiect mondial, nu doar Hollywoodian. E un proiect care combină tehnologii care şi există deja, sau existau şi înainte să vină pandemia asta peste noi şi acum practic s-au accelerat fuziunile, s-au accelerat metodele prin care poţi să combini aceste tehnologii ca să obţii un video content aproape de Hollywood şi de filmele cu CGA cu care ne-am obişnuit”, spune Marius Moga.
Pentru ei, 2020 nu a fost o piedică, ba din contră .
„Şi pentru noi cumva, pandemia a fost trigger-ul, a fost acea scânteie de la care am pornit totul, în sensul că încercam să găsim soluţii care ar putea ajuta şi schimba industria de producţie video în general. Nu vorbim doar de divertisment, însă între timp, lucrând la această tehnologie, la acest prototip pe care vrem să îl creem, ne-am dat seama de aplicaţiile mult mai vaste şi beneficiile mult mai mari decât noi preconizam iniţial”, adaugă Sebastian Dobrincu.
Utilizatorul va fi cuprins de experienţa multisenzorială dată de mediul video 360, il va transporta într-o lume cu vizibilitate completă şi un grad ridicat de interactivitate, fară a fi nevoie să faci vreun pas.
„Îţi permite să te concentrezi pe detalii, îţi permite să te concentrezi pe emoţia umană şi să nu mai fie despre hai sa ajungem la locaţie, hai să schimbăm lumini, este mai mult despre oameni”, explică Marius Moga.
„Suntem în industria care transformă ştiinţa în magie şi cred că asta este o descriere cât se poate de fidelă”, este de părere Sebastian Dobrincu.
[embedded content]
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].