„Tocmai am trimis o solicitare oficială către Biroul Naţional, Secretariatul General şi Comisia Electorală să suspende procesul de vot şi înaintea reluării lui să asigure integritatea registrului electoral. Problemele legate de oameni care nu au dreptul să voteze şi totuşi primesc link de vot sunt sistemice şi apar peste tot. Am primit numeroase sesizări şi date statistice, iar din păcate nu există altă soluţie decât oprirea acestui proces şi reluarea lui “pe curat”. Dacian Cioloş şi Dan Barna, vă rog din suflet să recunoaştem o greşeală şi să luaţi decizia înţeleaptă fără întârziere. Sunteţi şi candidaţi şi co-preşedinţi, deci trebuie să puteţi garanta integritatea şi echitatea procesului de votare”, anunţă Irinei Durău.

El afirmă că „e momentul asumării responsabilităţii şi luării deciziilor corecte”.

„Nu acuz vreo intenţie de fraudă, dar – dacă se va continua astfel – starea actuală a registrului electoral va duce indubitabil la un rezultat fraudulos. Subliniez că voi apela la toate căile statutare şi legale pentru a clarifica această situaţie şi a face dreptate. Orice vot exprimat în ciuda inexistenţei dreptului la vot poate duce la compromiterea şi lipsa de legitimitate a întregului proces. Tot azi am solicitat un audit relevant al sistemului de vot, al registrului electoral şi al întregului proces de votare. De asemenea, am cerut să existe şi observatori, ceea ce azi nu este posibil. Dincolo de multele cazuri individuale primite sau de problemele sistemice de la Tulcea, las aici date statistice care compromit indubitabil procesul de vot. Numărul celor care apăreau suspendaţi în baza de date, dar acum primesc drept de vot este absolut îngrijorător şi viciază tot procesul: 822, cu top judeţe (având în vedere procentul celor suspendaţi care acum sunt înregistraţi drept de vot):

  • 100% Dolj
  • 100% Tulcea
  • 91% Vrancea
  • 86% Gorj
  • 80% Buzau
  • 79% Bistrita-Nasaud

Şi câteva detalii tehnice:

– În SimplyVoting nu se pot retrage buletine din urna virtuală în cazul constatării lipsei dreptului de a vota, aşadar procesul este viciat şi situaţia nu poate fi rezolvată altfel decât prin suspendarea întregului proces de votare

– Conform Art. 55 din Statut, durata votului nu este stabilită la 7 zile => există posibilitatea să fie oprit totul şi bazele de date să fie corectate, iar apoi să se reia votul cu perioade ceva mai scurte pentru fiecare tur

– Din nou subliniez că un vot de o asemenea importanţă fără autentificare prin două metode (mail+SMS) înseamnă o lipsă de securitate şi de respect faţă de democraţie”, argumentează Durău

Votul pentru preşedinţia USR PLUS a fost suspendat miercuri şi reluat joi pentru că au votat şi membrii care nu aveau drept.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]