Întrebat la Digi24 despre căldură şi furnizarea apei calde în Capitală, Nicuşor Dan a spus că sunt două faze: până în februarie şi după februarie.

„Până în februarie trebuie să fim suficient de rapizi astfel încât să reuşim să reparăm sutele de avarii care vor apărea în această perioadă. Mă aştept undeva la 10 – 15 avarii pe zi. Am avut azi o întâlnire cu conducerea Termoenergetica, cu fosta conducere, mi-au spus că au materialele, echipe şi echipamente. O să vedem în aceste zile la faţa locului cum se lucrează”, a declarat primarul.

Primul lucru pe care îl va rezolva, a spus Nicuşor Dan, este problema telefoanelor la care „nu răspunde nimeni”, iar bucureştenii nu reuşesc să obţină informaţii despre intervenţii.

„Nu am spus că vor avea instant apă caldă. Va fi un management de avarie plus o comunicare foarte bună cu bucureştenii. Din februarie urmează chestiunea de fond, înlocuirea reţelei”, a adăugat Nicuşor Dan.

Întrebat cât va dura această etapă, Nicuşor Dan a spus că 6 – 7 ani, însă specialiştii au identificat zonele cele mai problematice şi lucrările vor începe acolo: „O să lucrăm în trei schimburi, în weekenduri acolo unde va fi afectat traficul. O să vedeţi că o să avem echipe care o să lucreze zi şi noapte pentru ca disconfortul să fie redus”.

Răspunzând la o altă întrebare, Dan a spus că trebuie înlocuiţi circa 1.000 de kilometri de conductă, ceea ce costă „undeva la 1 miliard şi jumătate de euro”, din care municipalitatea are o treime.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]