UPDATE 10 persoane decedate. 7 în stare critica, printre care şi medicul de gardă. 

 

UPDATE Creşte numărul persoanelor ce şi-au pierdut viaţa

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tataru, se află în drum spre Piatra Neamţ pentru evaluarea situaţiei create după incendiul în care au murit opt persoane. Iniţial, au fost şapte decese, dar încă un pacient aflat în salonul care a luat foc a murit.

Medicul de gardă care a încercat să-i salveze pe pacienţi a suferit multiple arusri cu arsuri şi va fi transferat la Spitalul Judetan din Iaşi.

Alţi pacienti cu COVID 19 vor fi transferaţi la Leţcani. Aceştia nu au suferit arsuri.

UPDATE

În urma incendiului, 7 persoane au decedat, una prezintă semne vitale slabe şi una (medicul de gardă) prezintă arsuri de gradul II şi III pe 80% din suprafaţa corporală.

Alţi 8 pacienţi, internaţi într-un salon alăturat, care au fost salvaţi, vor fi transportaţi la Spitalul Judeţean Iaşi.

UPDATE: 7 persoane decedate

Cel puţin 7 persoane decedat, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Neamţ.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa, a declarat, sâmbătă seara, pentru MEDIAFAX, că până în acest moment, şapte persoane sunt decedate, dintre pacienţii surprinşi de incendiu în Secţia ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ.

„Şapte persoane sunt decedate ca urmare a incendiului produs la secţia ATI de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ. Incendiul este lichidat, nu au fost afectate şi alte secţii. Se pare că erau persoane cu COVID-19”, a spus Popa.

Autorităţile sunt în alertă, sâmbătă seara, din cauza unui incendiu izbucnit la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ. Mai mulţi oameni sunt în interior.

Ştire iniţială

Autorităţile sunt în alertă, sâmbătă seara, din cauza unui incendiu izbucnit la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ. Primele informaţii sunt că opt oameni ar fi în interior.

Incendiul a izbucnit la Secţia ATI a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ.

Primele informaţii sunt că 8 persoane sunt internate, în prezent, la ATI.

„Incendiul este în procedură de evaluare şi lichidare. Sunt acolo toate echipele de la ISU Neamţ (…) Nu se poate intra acolo sus”, a declarat, pentru MEDIAFAX, prefectul judeţului Neamţ, George Neamţ.

La locul incendiului se deplasează 23 de subofiţeri cu mai multe autoutilitare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]