
Noaptea trecută, NASA a mai scris o pagină de istorie. O navă a aterizat pentru prima dată pe un asteroid de dimensiunea Empire State Building, situat la 200 de milioane de ani lumină de Pământ.
Misiunea a avut succes iar nava se va întoarce în 2023 pe Pământ cu 60 de grame de material de pe asteroidul Bennu.
Cercetătorii speră ca aceste materiale să ne explice de ce se poate supravieţui pe Terra şi care sunt şansele să descoperim o planetă ca a noastră.
Nu a fost deloc o misiune uşoară. Neavând gravitaţie, nava s-a folosit de un braţ robotic numit TAGSAM ca să ia mostra de pe asteroid. Altfel, nava s-ar fi împins de la suprafaţa lui Bennu şi rămâneam cu buza umflată. Inventatorul metodei de extracţie a explicat metoda.
[embedded content]
„Ceea ce vedeţi, nava care coboară cu o viteză de 10 centimetri pe secundă, adică de 15 ori mai lent decât viteza cu care mergem. Ia contact cu suprafaţa asteroidului şi dă drumul la un gaz. Acesta mobilizează materialul de sub vârful TAGSAM. Acel gaz este apoi în vidul din spaţiu şi departe de materialele din TAGSAM. Nava porneşte propulsoarele şi se depărtează în siguranţă de pe suprafaţa asteroidului”, explică Beau Bierhaus, inventatorul metodei de preluare a materialului.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]