Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a fost diagnosticat, miercuri seară, ca fiind infectat cu virusul SARS-CoV-2, imediat după ce participase la o şedinţă de guvern, relatează site-ul Tagesschau.de.

Jens Spahn a efectuat testul de coronavirus după ce manifestase simptome, iar rezultatul a fost pozitiv, a declarat purtătorul său de cuvânt, Hanno Kautz, precizând că ministrul german al Sănătăţii a intrat în autoizolare.

În urmă cu câteva ore, Jens Spahn a participat la o şedinţă de guvern la care a fost prezentă inclusiv Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Jens Spahn a purtat mască la şedinţa de guvern.

Atât purtătorul de cuvânt al Ministerului german al Sănătăţii, cât şi cel al Guvernului Germaniei afirmă că restul membrilor Cabinetului nu trebuie să intre în carantină, deoarece şedinţa de guvern a fost organizată într-o sală foarte mare, astfel că s-a respectat distanţarea şi toţi participanţii au purtat măşti.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]