„România nu se mai împrumută cu 9,3%, ci cu 8,6%. Există o volatilitate din perspectiva modului în care lichiditatea pe piaţa financiară este în volum. Dar, mai mult decât atât, acel vârf de dobândă a venit pe fondul în care existau incertitudini pe piaţa europeană privind fragmentarea dobânzilor în zona euro – ştiţi că BCE pregăteşte un ansamblu de măsuri în contextul în care anumite dobânzi mai ales în ţările sudice se ridicaseră foarte puternic. În acel context, am avut o creştere de dobândă, dar lucrurile au revenit la normal. În regiune, dacă ne uităm, e foarte important de menţionat, dobânzile ţărilor care sunt la graniţa cu conflictul au crescut foarte mult. Noi avem totuşi o zonă de stabilitate”, spune Adrian Câciu.

El admite că România are dobânzi mari: „Asta este o certitudine şi nu este o certitudine de azi”.

„Justificările sau motivările sunt tot aceleaşi şi sunt structurale: un rating care este cel mai bune, deficite ridicate, inflaţie şi probleme de expunere destul de ridicată”, adaugă ministrul de Finanţe.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]