Ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, a fost depistat pozitiv cu coronavirus după întâlnirea Consiliului Afaceri Externe, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al acestuia, notează Reuters.

 

Şi omologul său belgian, Sophie Wilmes, a spus vineri că va intra în izolare, manifestând simptome specifice noului coronavirus.

 

Se suspectează că Schallenberg ar fi putut să se fi infectat luni, la Consiliul Afaceri Externe din Luxemburg,” a spus purtătorul de cuvânt, adăugând că nu are simptome şi că a fost testat ca măsură de rutină.

 

Schallenberg a participat, de asemenea, la o şedinţă de cabinet miercuri, dar toţi membrii au purtat măşti, a precizat purtătorul de cuvânt. “Ca măsură de precauţie, toţi membrii guvernului vor fi testaţi sâmbătă.”

 

Consiliul Afaceri Externe este alcătuit din miniştrii afacerilor externe din toate statele membre ale UE. Şedinţa a avut loc pe 12 octormbrie, luni, iar la discuţii a participat şi ministrul român de Externe Bogdan Aurescu. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]