Curtea Constituţională, în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi, a admis, miercuri, sesizarea formulată de 50 de parlamentari – deputaţi neafiliaţi şi membri ai Grupurilor parlamentare ale Alianţei pentru Unirea Românilor şi Partidului Social Democrat şi a constatat că este neconstituţională Hotărârea Parlamentului României nr.5/2020 pentru încuviinţarea stării de alertă şi a măsurilor institute prin Hotărârea Guvernului nr.394/2020 privind starea de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

„Pentru pronunţarea acestei decizii, Curtea a avut în vedere jurisprudenţa sa anterioară, respectiv Decizia nr.457 din 25 iunie 2020, prin care a constatat neconstituţionalitatea art.4 alin.(3) şi (4) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Întrucât aceste din urmă dispoziţii legale, care au constituit temeiul adoptării hotărârii parlamentare examinate, sunt neconstituţionale, Curtea, aplicând prevederile art.147 alin.(1) şi (4) din Constituţie, a reţinut că Hotărârea Parlamentului României nr.5/2020 este ea însăşi neconstituţională, fiind lipsită de fundament constituţional”, transmit judecătorii CCR.

Cu toate acestea, Curtea a precizat că Hotărârea Guvernului nr.394/2020 privind starea de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei Covid-19 continuă să producă efecte juridice şi rămâne în vigoare în redactarea sa nemodificată prin dispoziţiile Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020.

„Hotărârea Guvernului nr.394/2020 este un act normativ de sine-stătător, asupra căruia Curtea Constituţională nu are competenţa a se pronunţa, fiind adoptată în executarea art.4 alin.(1) din Legea nr.55/2020, iar prezenta decizie a Curţii vizează exclusiv modificările şi completările aduse acesteia prin art. unic al Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020”, explică CCR motivele pentru care HG nr. 394/2020 rămâne în vigoare.

România a fost până pe 15 mai 2020 în stare de alertă, pentru 2 luni, după care s-a intrat în stare de alertă, situaţie prelungită până în prezent.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]