
Franţa este în gardă, întrucât numărul nou de infectări creşte de la o zi la alta.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) vorbeşte despre numărul ridicat de cazuri noi, ca fiind un moment critic în lupta cu virusul. Prin urmare, cere acţiuni rapide pentru a preveni colapsul serviciilor de Sănătate.
Infectările zilnice în Europa au crescut semnificativ, mai mult decât dublu în ultimii zece zile. Momentan, sunt 7,8 milioane cazuri de COVID-19 pe continent şi circa 247.000 decese. „Următoarele câteva luni vor fi foarte dure iar unele ţări se află deja într-un stadiu periculos”, a declarat recent şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Situaţia COVID-19 în Franţa
Macron a declarat, vineri, că virusul va exista cel puţin până vara viitoare, conform oamenilor de ştiinţă francezi. Privind carantina parţială sau totală, preşedinte spune că e devreme încă să se pronunţe.
„Sunt mulţi oameni infectaţi, fără să ştie asta sau fără ca altcineva să ştie”, a adăugat specialistul.
Pacienţii cu COVID-19 ocupă circa jumătate din cele 5.000 de paturi de la ATI din spitalele din Franţa. Premierul Jean Castex consideră, la rândul său, că urmează un influx de pacienţi în ATI – „Cazurile de infectari de azi sunt pacienţii spitalizaţi de mâine. Luna noiembrie va fi una dificilă”, a spus acesta.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]