„Ne aflăm într-o situaţie dificilă. Deznodământul va depinde în implicarea fiecăruia dintre noi. Fiecare persoană poate participa la limitarea răspândirii acestui virus, numai prin gesturi simple”, a declarat Arafat.

Acesta a explicat că joi au fost adoptate la Guvern un proiect de hotărâre şi un proiect de Ordonanţă de Urgenţă, „sub rezerva observaţiilor care urmează să vină”. Dacă aceste observaţii nu vin, restricţiile vor intra în vigoare de luni, cu o durată de implementare de 30 de zile, la finalul cărora se va face o nouă evaluare.

Principalele măsurile sunt:

– purtatul generalizat al măştii în spaţiile închise şi deschise, indiferent de rata de infectare: „Este măsura care va duce cel mai mult la evitarea răspândirii virusului”.

– închiderea magazinelor la ora 21:00 pentru limitarea mobilităţii şi a contactului. Livrările la domiciliu rămân deschise, precum şi farmaciile.

– limitarea deplasărilor între orele 23.00 şi 5.00, cu unele excepţii: „Este intervalul în care tinerii se deplasează să se viziteze, la petreceri, mai mult”

– petrecerile sunt interzise

Secretarul de stat a precizat că terasele acoperite sunt definite ca spaţii închise.

– interzicerea funcţionării pieţelor şi târgurilor, cu excepţia pieţelor agroalimentare din spaţiile deschise, unde trebuie purtată masca şi respectată distanţarea

– telemunca devine obligatorie în companiile cu mai mult de 50 de angajaţi

– creşele şi after-schoolurile rămân deschise

– în rest, Ministerul Educaţiei va emite ordinul general de trecere a şcolilor în online.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]