De dimineaţă pacienţi cu diferite afecţiuni au venit la Spitalul Colentina pentru a-şi lua tratamentele sau pentru a face diferite investigaţii. Este posibil să fie ultima dată când pot face asta, pentru că spitalul ar putea redeveni curând roşu, adica aici ar putea fi trataţi din nou exclusiv pacienţi cu Covid.

Ioana şi-a găsit vindecare pentru problema ei de piele doar aici, la Spitalul Colentina. Iar Emilia nici măcar nu mai poate spera că-şi va putea opera soţul cu cancer la medicul urolog Victor Cauni, care îl are în grijă.

Ioana: La dermatologie, că mi-au ieşit nişte egzeme, şi mi-au spus…pe pandemia asta. Am fost şi în altă parte, mi-au dat trimiterea şi nu mi-au dat nici măcar un diagnostic. Sunt dezgustată, nici nu ştiu unde să mă mai duc, mergi undeva să-ţi cauţi sănătatea şi te întorci tot bolnav

Emilia, soţia unui pacient: De cât timp se tratează aici? De trei ani, şi dl. Dr. Cauni mereu l-a rezolvat, fără să fie nevoit să poarte sondă, acum e purtător de sondă penntru că nu I se rezolvă problemele, aşa cum I se rezolvă în Colentina

Inspectorii DSP Bucureşti vizitează astăzi Spitalul Colentina, pentru a decide împreună cu managerul dacă transformă unitatea în spital destinat exclusiv pacienţilor cu Covid, sau dacă îl lasă totuşi cu circuite mixte, astfel încât să poată avea acces la tratament şi ceilalţi pacienţi. Medicul Victor Cauni spune  că se pot găsi soluţii de mijloc.

DR. Victor Cauni, medic primar urolog la Sp. Colentina: Să lucrăm şi pe pacienţi Covid, şi pe pacienţi non Covid, aşa e în toată Europa. Şi noi putem intra într-o zonă de malpraxis, îngrijind pacienţi în altă patologie decât am fost pregătiţi şi pentru care suntem acoperiţi de poliţa de asigurare. În 5 luni am avut doar 10 intervenţii chirurgicale pentru pacienţi Covid, înainte de pandemie aveam cam 400-500 de intervenţii chirurgicale pe lună

Specialistul spune că blocarea spitalului pe activitate exclusive Covid pune în pericol şi pregătirea rezidenţilor. Aici sunt multe clinici universitare destinate acestui lucru.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]