
Josep Borrell, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, şi Janez Lenarcic, comisarul european pentru Gestionarea Crizelor, au intrat în autoizolare după contacte cu o persoană bolnavă de Covid-19, informează site-ul Politico.eu.
“Am fost informat în această după-amiază că un membru al delegaţiei care a călătorit cu mine şi cu Janez Lenarcic săptămâna trecută în Etiopia este diagnosticat cu Sars-CoV-2. Am avut rezultat negativ la revenirea din deplasare, duminică. Intru în autoizolare, în conformitate cu normele în vigoare, şi aştept al doilea test”, a declarat Josep Borrell.
La rândul său, Janez Lenaric a anunţat că un membru al echipei sale a fost depistat ca fiind pozitiv la testul de coronavirus, astfel că trebuie să intre în autoizolare.
Comisia Europeană a anunţat că va înăspri regulile, pentru a evita intrarea oficialilor de rang înalt în contact cu persoane potenţial contagioase.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]