Johnny Depp a pierdut lupta cu tabloidul britanic The Sun, care l-a etichetat drept „om care-şi bate soţia”. Înalta Curte de la Londra a decis că actorul şi-a abuzat în mod repetat soţia, făcând-o să se teamă pentru viaţa ei.

Judecătorul Andrew Nicol a admis plângerea fostei soţii a lui Depp, Amber Heard, care a susţinut că a fost în mod repetat victima violenţelor soţului, de-a lungul celor 5 ani de căsnicie. O decizie care ar putea dăuna grav carierei lui Johnny Depp.

Nicol a arătat în motivare că a constatat că cea mai mare parte a violenţelor lui Depp asupra fostei soţii au fost demonstrate conform standardelor civile.

El a spus că acuzaţiile din The Sun sunt substanţial adevărate şi a respins acuzaţia de calomnie formulată de Depp.

Iată ce a declarat Amber Herd în faţa curţii de la Londra: ”Odată, Johnny mă lovea şi mă lovea cu putere şi în mod repetat şi eu am ţipat, iar agentul de securitate a intrat şi nu a făcut nimic”.

De cealaltă parte, şi dinspre Johnny Depp au existat acuzaţii de violenţă. Iată ce declara actorul acum doi ani: A aruncat o sticlă de vodcă în mine. Mâna mea era sprijinită de bar şi s-a zdrobit de bar şi degetul acesta, căruia îi spun acum Little Richard, vârful degetului a fost retezat şi osul a fost complet zdrobit. Arăta ca Vezuviul.

Avocatul lui Johnny Depp a calificat decizia ca perversă şi uluitoare şi a spus că ar fi ridicol să nu facă recurs.  

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]