Primăria municipiului Galaţi a anunţat că a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea străzilor Traian Vuia, Henri Coandă şi George Coşbuc pe tronsonul cuprins între străzile H. Coandă şi Al. Măcelaru. Aceasta este una dintre cele mai importante lucrări de infrastructură din Galaţi şi este realizată cu finanţare europeană.

„În principal, se vor executa lucrări de: reabilitare a căii de rulare a tramvaielor – 5.570 m cale simplă; reabilitare şi modernizare a staţiilor de transport public de călători – 16 staţii şi peroane de călători; construirea sau modernizarea pistelor pentru biciclete şi a trotuarelor, precum şi reabilitarea părţii carosabile; amenajare a 6.731 mp piste pentru biciclete; reabilitarea a 17.405 mp de trotuar şi 38.550 mp parte carosabilă; plantare de arbori şi arbuşti; înierbări de-a lungul celor 2.594 de metri de străzi reabilitate”, a anunţat Biroul de Presă al Primăriei Galaţi.

Lucrările vor fi gata peste 16 luni. Primăria municipiului Galaţi mai are în derulare un proiect similar cu fonduri europene, în valoare de peste 20 de milioane de euro, ce vizează străzile Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918. Practic, operaţiunea care începe luni este o continuare a lucrării în desfăşurare, iar la final, axa modernizată va străbate oraşul dintr-un capăt în celălalt.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]