
„Eu sunt într-o situaţie neplăcută, ingrată, pentru că o dată ce am validat lista alături de colegii de la Bucureşti mă simt şi eu parte a vinovăţiei. Chiar dacă nu am făcut eu toate propunerile pe lista de Consiliu General sau listele de consilii de sector, neştiind ce discuţii vor apărea spaţiul public, ce reproşuri vor apărea, normal că încercăm să ne adaptăm noii situaţii create. Dacă eu aş fi câştigat alegerile, nimeni nu ar mai fi spus absolut nimic. Dar, acum pentru că am pierdut alegerile, chiar dacă prin fraudă, este normal să apară şi astfel de situaţii în care oameni de pe listă sunt rugaţi să se retragă”, spune Gabriela Firea.
Fostul preşedinte al LPF, Mitică Dragomir, a declarat pentru Monitorul Partidelor că nu renunţă la mandatul de consilier general PSD şi ameninţă cu instanţa de judecată: „Vor să lovească în Gabriela Firea”.
Liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, a declarat vineri că nu e oportun ca Mitică Dragomir să fie reprezentantul PSD în Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi a cerut PSD Sector 3 să analizeze „de urgenţă” situaţia.
„Eu consider că e inoportun ca Mitică Dragomir să fie reprezentantul PSD în Consiliul General”, spunea Marcel Ciolacu.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].