Potrivit unui comunicat al FRF, Federaţia se află în contact cu toate cluburile ai căror jucători s-au aflat sub comanda lui Adrian Mutu pentru meciurile cu Ucraina şi Malta.

„Amintim că, deşi s-au făcut eforturi mari pentru a se minimiza riscul de infectare, în data de 12 octombrie, un jucător şi un membru al staff-ului au fost depistaţi pozitiv. Testarea s-a făcut duminică, după revenirea din Ucraina. De asemenea, marţi, 13 octombrie, un alt jucător a prezentat simptomatologie COVID-19 şi a fost izolat. Ulterior şi testul acestuia a fost pozitiv. Azi, 15 octombrie, alte trei cazuri au fost confirmate, toţi trei fiind jucători”, au transmis reprezentanţii FRF.

Conform acestora, Federaţia a luat toate măsurile care se impuneau pe durata acestei acţiuni. „Deplasarea s-a făcut cu două autocare, zborul spre Ucraina şi înapoi a fost operat de o cursă charter, plecarea fiind de la salonul oficial al Aeroportului <Henri Coandă> pentru a se evita contactul cu alţi pasageri”, se mai arată în comunicat.

Membrii staff-ului tehnic, medical şi administrativ se află în continuare în izolare la CNF Buftea, iar mâine vor efectua o nouă testare, a mai anunţat FRF.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]