Fostul preşedinte francez François Hollande a sugerat, miercuri, că Turcia ar trebui exclusă din Alianţa Nord-Atlantică, din cauza “comportamentului agresiv” al Administraţiei Recep Tayyip Erdogan faţă de ţări aliate.
“Comportamentul agresiv al Turciei ridică problema prezenţei acestei ţări în Alianţa Nord-Atlantică. Această problemă nu mai poate fi ignorată”, a declarat François Hollande într-un interviu acordat FranceInfo.
“Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a greşit. Este foarte grav să îl insulţi nu doar pe preşedintele Franţei, ci un aliat. Noi nu ne amintim suficient un lucru: Turcia şi Franţa sunt membre ale aceleiaşi alianţe, NATO. În Siria, Turcia are un comportament inacceptabil, generând conflicte care pot încuraja reapariţia organizaţiilor teroriste”, a subliniat François Hollande.