
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a participat joi seară, prin videoconferinţă, la o reuniune pe teme umanitare, deşi are Covid-19, iar ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, crede că infectarea s-a produs la summitul Uniunii Europene, desfăşurat săptămâna trecută.
Emmanuel Macron a luat parte, în mod virtual, la Conferinţa Naţională Umanitară din Franţa.
“Sunt onorat că am putut să îmi respect angajamentul de participare prin această videoconferinţă”, a declarat Emmanuel Macron, potrivit cotidianului Le Parisien. Preşedintele Franţei, care a apărut în imagini purtând mască medicală, nu a oferit informaţii despre starea sa de sănătate.
Emmanuel Macron este în carantină de joi dimineaţă, după ce a fost diagnosticat cu infecţia Covid-19.
Olivier Véran, ministrul francez al Sănătăţii, crede că Emmanuel Macron s-a infectat la summitul Uniunii Europene, desfăşurat joia şi vinerea trecută la Bruxelles.
“Aparent, şeful statului nu s-a infectat în timp ce era la Palatul Élysée, ci este posibil ca în timpul reuniunii Consiliului European, desfăşurată în urmă cu câteva zile la Bruxelles”, a declarat Olivier Véran la postul France 5.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].