Potrivit unui comunicat al DNA, Marius Moise, la data faptelor ofiţer de poliţie judiciară din cadrul DNA (până în martie 2020), în prezent comisar şef în cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române (I.G.P.R.), a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată, folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi favorizarea făptuitorului.

Conform procurorilor, în perioada octombrie 2018 – iunie 2019, acesta, în calitate de ofiţer DNA, i-ar fi pretins unui funcţionar din administraţia publică locală foloase necuvenite pentru un om de afaceri, constând în obţinerea, de către acesta din urmă, a două contracte pentru firma sa, din derularea cărora a fost obţinută suma totală de peste 2 milioane de lei.

În schimbul acestui „ajutor”, ofiţerul ar fi promis şi ar fi asigurat funcţionarului acces la informaţii nedestinate publicităţii, respectiv date cu privire la activităţile de urmărire penală derulate într-un dosar al DNA.

În rechizitoriu se mai arată că în perioada 2018 – 2020, inculpatul a utilizat un autoturism de lux înregistrat pe numele firmei în interesul căreia ar fi acţionat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Anterior, la data de 15 decembrie 2020, în aceeaşi cauză, procurorii anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu omul de afaceri implicat. Ulterior, acesta a fost condamnat definitiv la doi ani şi şase luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani şi şase luni şi interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a unor drepturi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]