
Preşedintele Biden va evidenţia rezultatele economice ale primilor doi ani de mandat şi va prezenta priorităţile următorilor doi ani, prefigurând campania electorală pentru obţinerea unui nou mandat în 2024.
Supus criticilor opoziţiei republicane din cauza presupusei reacţii lente faţă de balonul de recunoaştere chinez depistat în spaţiul aerian american, Biden urmează să ofere justificări şi să susţină necesitatea unor măsuri suplimentare de securitate şi apărare.
Printre temele abordate s-ar putea număra acţiunile de contracarare a atacurilor cu arme de foc, deşi orice proiect legislativ probabil va atrage scepticismul politicienilor republicani. De asemenea, planurile privind reconstrucţia şi dezvoltarea infrastructurii, precum şi tranziţia digitală şi ecologică probabil vor figura printre subiectele discursului prezidenţial.
Preşedinţia de la Washington a anunţat că o temă importantă se va referi la acţiunile pentru îmbunătăţirea sănătăţii mentale a populaţiei, inclusiv prin descurajarea utilizării de opioide. “În discursul privind Starea Naţiunii, preşedintele va anunţa noi politici pentru a continua progresele în avansarea agendei de coeziune şi pentru a furniza rezultate pentru familiile americane”, a afirmat un oficial de la Casa Albă.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]