La 5 ani de la tragedia din Colectiv, tragem din nou linie. Cinci ani de doliu, dar şi de revoltă, şi o lecţie din care autorităţile nu au învăţat mare lucru. Şi nu ţi-o spun eu, ci sociologul şi profesorul Marin Burcea.

„Cele care au învăţat cel mai puţin, din păcate, sunt tot autorităţile statului. Fiecare când vine la conducere, fiecare când vrea să facă, o ia de la zero. Lucrurile nu sunt de la zero. Am constatat că sunt nişte proceduri, baze de date care ar putea fi folosite, dar nu înţeleg de ce în anumite situaţii orgoliile sunt atât de mari”, se întreabă Marin Burcea, sociolog, profesor la Universitatea Bucureşti.

„Statul, în esenţă, ca formă de organizare, ca formă de desfăşurare, este tributar secolului 20. Imaginaţi-vă că, cu un simplu dispozitiv, se poate scana orice clădire şi poate face schiţa la modul instantaneu. Există o posibilitate de a trece totul în on-line. România nu poate rămâne o insulă de secol 20, într-o Europă de secol 21/22. De schimbat s-a schimbat ceva, imaginaţi-vă că în cinci ani am avut vreo cinci premieri, vreo şapte miniştri ai sănătăţii”, spune el.

Am tot schimbat miniştri, dar la 5 ani de la tragedie tot nu avem vinovaţi. Nu avem spitale suficinte, iar dacă am fi puşi în faţa unui nou dezastru, sistemul medical tot nu ar face faţă. Marin Burcea îşi pune însă speranţa în tineri. Consideră că sunt singurii care AU ÎNVĂŢAT CEVA.

„Am o părere excelentă despre tinerii din ziua de astăzi, sunt profesor. Îi văd, sunt tineri cu preocupări diverse. Ei s-au născut în multimedia, societatea românească e cam unimedia…Se merge într-o direcţie. Eu am mare încredere în modul în care ei îşi structurează, pentru că ei nu se mai raportează la un spaţiu, la o administraţie, se raportează la lume. Tânărul. El a devenit mai atent la ceea ce se întâmplă în jurul lui, a văzut tragedia, a avut solidaritate şi a avut afinitate, a avut legătură foarte
mare cu cei care au murit. Pentru că, imensa majoritate au fost tineri. Firmele au învăţat că astfel de lucruri pot să dăuneze foarte mult, nu numai activităţilor economice, ci şi lor ca persoane, ca oameni”, explică Marin Burcea.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]