La Rânca, în judeţul Gorj, a fost plin de turişti, ca în vremurile bune.

Chiar dacă nu a nins, proprietarii pârtiilor le-au adus zăpadă artificială turiştilor dornici să schieze. Peste 5.000 de persoane au petrecut la Rânca, în aceste zile.

Autorităţile au impus reguli stricte: toată lumea poartă mască, iar în restaurante numărul locurilor a fost limitat.

„Suntem de trei zile. Pentru copii a fost minunat. Pentru părinţi, mai greu. Că trebuie să-i supravegheze”, spune o turistă.

În staţiunea Rânca au fost şi turişti care mergeau de obicei pe Valea Prahovei.

„E pentru prima dată când vin la schi aici. De obicei mergeam pe Valea Prahovei, dar e minunat aici. Ne gândim să facem chiar şi Crăciunul”, spune un bărbat.

Iulian Chirău, proprietarul unei pensiuni cu restaurant, spune că restricţiile nu i-au afectat afacerea. Are toate camerele ocupate, chiar dacă în restaurant primeşte mai puţini turişti.

„Au fost foarte mulţi oameni. S-a aşteptat mult să se servească masa.(…) Avem 30% din capacitate voie să servim. La cazare sunt serviciile normale care sunt în această perioadă pe dezinfectanţi, purtarea măştii“, spune Chirău.

La Rânca, preţurile pentru o noapte de cazare variază între 150 şi 300 lei.

Experţii avertizează că, deşi numărul infectărilor este în scădere, Europa nu este în afara pericolului.

Andrea Ammon este şefa Agenţiei Europene pentru Prevenirea şi Controlul bolilor şi consideră că este prea devreme pentru relaxarea restricţiilor.

„Cei doi paramentri care măsoară severitatea, care nu scad ci, din contră, cresc, este raportarea deceselor. Rata deceselor a fost de 95 la un milion săptămâna trecută, comparativ cu 84 la milion în săptămâna de dinainte. Şi creşterea asta continuă de două luni şi jumătate“, atenţionează Ammon.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]