
Persoanele care locuiesc în zone în care COVID-19 se răspândeşte ar trebui să poarte întotdeauna măşti în magazine, locuri de muncă şi în şcolile care nu au aerisire adecvată, a declarat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Dacă nu pot menţine distanţa fizică de cel puţin un metru, persoanele din locaţii interioare – inclusiv copii cu vârsta peste 12 ani – ar trebui, de asemenea, să poarte măştile, chiar dacă spaţiile sunt bine ventilate.
De asemenea, oamenii ar trebui să poarte măşti în aer liber dacă nu se poate menţine distanţa fizică.
Conform Reuters, purtătorul de cuvânt al OMS, Margaret Harris, a declarat că recomandările se numără printre cele mai mari modificări.
„În interior, cu excepţia cazului în care ventilaţia a fost evaluată ca fiind adecvată, OMS recomandă publicului larg să poarte o mască non-medicală, indiferent dacă se poate menţine o distanţă fizică de cel puţin 1 metru”, a spus aceasta.
De asemenea, OMS recomandă purtarea „universală” a măştilor în unităţile de îngrijire medicală, inclusiv în cantină sau în zonele în care angajaţii din sănătate servesc cafeaua.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]