UPDATE

“Măsurile sunt dure”, a declarat Merkel miercuri la Berlin, după consultările cu liderii regionali.

„Sunt măsuri împovărătoare”, a recunoscut cancelarul, dar au ca scop obiectivul ca viaţa publică din Germania să poată fi restabilită, în mare parte, în decembrie. Merkel a anunţat că la două săptămâni de la intrarea în vigoare a noilor măsuri se va consulta din nou cu statele federale cu privire la măsurile care ar trebui să intre în vigoare sau să fie modificate. 

Restricţiile vor intra în vigoare începând de luni, 2 noiembrie.

Noile restricţii:

  • Restaurantele şi barurile se vor închide, cu excepţia 
  • Evenimentele mari vor fi anulate din nou
  • Călătoriile inutile sunt descurajate
  • Hoteluri vor fi închise cu excepţia urgenţelor
  • Toţi cei care pot lucra de acasă ar trebui să facă acest lucru, iar angajatorii ar trebui să faciliteze o tranziţie către munca de acasă
  • Întâlnirile în public vor fi limitate la doar două gospodării de până la 10 persoane în total.
  • Facilităţile de divertisment precum teatre şi cinematografe vor fi închise
  • Centrele publice de recreere, precum piscine, săli de sport şi saune vor fi închise

Ce este permis

  • Şcolile şi grădiniţele vor rămâne deschise
  • Procesiunile religioase vor continua în condiţii de siguranţă ( decizie luată din considerente constituţionale)
  • Magazinele vor rămâne deschise, cu un client permis pe 10 metri pătraţi (108 metri pătraţi).

Măsuri de sprijin pentru economie

Merkel a promis că firmele afectate de noile măsuri vor primi sprijin economic. Companiile cu până la 50 de angajaţi şi lucrătorii independenţi vor primi 75% din veniturile lor în sprijin.

“Vom compensa companiile, instituţiile şi cluburile afectate”, a spus ea.

Potrivit rapoartelor mass-media, un total de 10 miliarde de euro a fost alocat pentru sprijin.

Sprijinul pentru companiile mai mari se vor baza pe regulile UE pentru asistenţă, iar acestea vor varia de la o companie la alta.

Ştire iniţială

Măsurile precise sunt încă discutate. Surse apropiate discuţiilor au precizat că Merkel şi liderii regionali au fost de acord să închidă barurile şi restaurantele. Alte măsuri – cum ar fi închiderea teatrelor şi sălilor de sport şi limitarea interacţiunii sociale – sunt pe masă.

Hotelurile, cu excepţia situaţiilor de urgenţă, vor fi, de asemenea, închise. Toţi cei care pot lucra de acasă ar trebui să facă acest lucru, autorităţile cerând angajatorilor să faciliteze o tranziţie către munca de acasă.

Un pachet de ajutor de 10 miliarde de euro ar urma să fie plătit firmelor care au de suferit în urma măsurilor.

Măsurile drastice, despre care sursele spun că vor intra în vigoare începând cu 2 noiembrie, vizează reducerea răspândirii coronavirusului în cea mai mare economie din Europa, unde numărul de cazuri noi a atins un nou record.

Potrivit noilor restricţii, magazinele ar fi lăsate deschise, cu condiţia să respecte distanţarea socială prin limitarea numărului de persoane care intră.

Pachetul complet de măsuri va fi anunţat în cursul acestei seri.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]