Carantina ar urma să fie instituită de duminică, de la ora 0.00, pentru o perioadă de 14 zile.

Decizia adoptată vineri de CJSU Iaşi a fost trimisă spre aprobare Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei pentru emiterea ordinulului şefului DSU de instituire a carantinei.

Potrivit autorităţilor din Iaşi, în satul Aroneanu rata de infectare a ajuns la 10,27 de cazuri la o mie de locuitori, „riscul epidemiologic fiind foarte ridicat în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare şi unde se constată că riscul răspândirii infecţiei în comunitate nu poate fi controlat prin alte metode”.

Conform deciziei, măsurile de carantină ar urma să fie aplicate până în 2 ianuarie, când vor fi reevaluate.

Vor fi impuse restricţii în ceea ce priveşte circulaţia persoanelor, va fi interzisă organizarea de evenimente, activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor, din interior, dar şi a teraselor, activitatea cu publicul a firmelor din domeniul jocurilor de noroc, a structurilor de primire turistică, dar şi a cinematografelor şi instituţiilor de spectacole.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].