Raportul a fost aprobat cu 19 voturi pentru ridicarea imunităţii şi două voturi împotrivă.

Potrivit deciziei Biroului Permanent, Raportul privind ridicarea imunităţii lui Nicolae Bănicioiu va fi votat marţi, la ora 11:00.

Procurorii au cerut Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii pentru Nicolae Bănicioiu, fost ministru din perioada 2012 – 2014, acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă pe lângă ministrul Sănătăţii din acea perioadă.

Procurorii fac o investigaţie care vizează suspiciuni de corupţie în contextul comercializării de bunuri de uz medical către spitalele publice din Bucureşti şi judeţul Ilfov, aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei, pentru a fi sesizată Camera Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcţia de ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]