„Apreciem încrederea pe care Comisia Europeană o arată faţă de compania Moderna şi vaccinul mRNA-1273, candidatul împotriva COVID-19, dovada fiind acest acord de creştere a cantităţii. Pe măsură ce ne concentrăm atenţia pentru a ne pregăti de livrarea vaccinului, în aşteptarea unei opinii favorabile din partea EMA şi a altor autorităţi de reglementare, rămânem la fel de hotărâţi ca şi până acum să lucrăm cu guvernele şi cu partenerii la nivel mondial, în gestionarea acestei pandemii”, a declarat Stéphane Bancel, Chief Executive Officer al Moderna.

Moderna şi-a actualizat ghidul de operare pentru distribuţia mRNA-1273 pentru a include transportul local în condiţii controlate în stare lichidă la 2-8°C (36° până la 46°F). Această actualizare uşurează activitatea logistică de transportare a vaccinului în locaţii mai îndepărtate şi asigură reducerea barierelor în calea vaccinării.

Aşa cum s-a anunţat anterior, mRNA-1273 rămâne stabil la temperaturi standard, în cadrul unităţilor frigorifice, de la 2° la 8°C (36° la 46°F) timp de 30 de zile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].