În timp ce economia mondială e devastată de Covid, China face miliardari pe bandă rulantă. Niciodată nu a fost atât de multă bogaţie acolo ca în 2020, arată un clasament anual.

Averea bogaţilor din China ajuns la o valoare de 4.000 de miliarde de dolari. Cam jumătate din Produsul Intern Brut al Marii Britanii. Şi peste cel al Germaniei.

„Lumea nu a văzut niciodată atât de multă bogăţie în decursul unui singur an”, a declarat preşedintele Hurun Report, Rupert Hoogewerf.

Pentru al treilea an la rând, Jack Ma, fondatorul grupului de comerţ electronic Alibaba, este cel mai bogat om din China. Averea lui a crescut în 2020 cu 45%, la peste 58 miliarde de dolar.

Urmează Pony Ma, patronul Tencent, care deţine aplicaţia WeChat, cu o avere de peste 57 miliarde de dolari. O creştere cu peste 50%.

Pe locul trei se află Zhong Shanshan, patronul Nongfu Spring, cu o avere de 53,7 miliarde de dolar.

Pieţele bursiere în creştere şi un val de noi listări au creat, în fiecare săptămână, câte cinci noi miliardari în China

În China sunt circa 2.000 de persoane cu o avere netă de peste 300 milioane de dolari

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]