
Prin apel 112, un sibian, în vârstă de 53 de ani, a solicitat la domiciliu prezenţa unui echipaj de poliţie rutieră, afirmând că a condus un autoturism în timp ce se afla sub influenţa alcoolului. Potrivit IPJ Sibiu, incidentul a avut loc sâmbătă, în jurul prânzului.
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Sibiu s-au deplasat la locuinţa bărbatului, însă acesta nu se afla acasă. În schimb, prin Dispeceratul IPJ Sibiu, echipajul a fost direcţionat spre sediul Biroului Rutier, în faţa căruia se afla sibianul în cauză, acesta ajungând acolo cu propriul autoturism, pe care l-a condus de pe strada Brazilor până pe Bulevardul G-ral Vasile Milea.
Poliţiştii au constatat că bărbatul emana un miros puternic de alcool şi după testarea alcoolscopică a rezultat o concentraţie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, sibianul a fost însoţit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.
El va fi cercetat penal într-un dosar conducere sub influenţa alcoolului.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].