Interesele comerciale de peste hotare ale lui Hunter Biden s-au extins atât în ​​România, cât şi în China şi Ucraina, iar americanii se pot aştepta să afle mai multe „în zilele următoare”, a sugerat luni şeful de cabinet al Casei Albe, Mark Meadows, în „The Evening Edit” de la Fox Business Network.

Imaginea articolului Avertismentul dat de Şeful cabinetului de la Casa Albă: Legăturile familiei Biden cu România vor ieşi la suprafaţă „în zilele viitoare”

Avertismentul dat de Şeful cabinetului de la Casa Albă: Legătura familiei Biden cu România vor ieşi la suprafaţă „în zilele viitoare”

Se aşteaptă ca Wall Street Journal să publice un raport săptămâna aceasta despre relaţiile lui Hunter Biden, dar nu este clar dacă la asta se referea Meadows.

„Mi se pare fascinant faptul că o parte din banii care par să curgă către familia Biden provin în mare parte din România, din Ucraina şi din China, chiar cele trei ţări în care Joe Biden a fost trimis special în calitate de vicepreşedinte, a spus gazda emisiunii Elizabeth MacDonald.

Şeful de cabinet a adăugat că Joe Biden, acum nominalizat al democarţilor pentru preşedinte, va avea „multe explicaţii de făcut”.  Biden a negat în repetate că fiul său Hunter ar fi obţinut avantaje financiare prin relaţii ilegale în străinătate.

În 2019 NBS punea semne de întrebare cu privire la rolul pe care fiului lui Joe Biden l-a avut în România. În ultimul an al administraţiei Obama, Hunter Biden a călătorit în România pentru a se întâlni cu Gabriel „Puiu” Popoviciu care a fost condamnat pentru fapte de corupţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].